Restaurarea cu public, o tradiție în muzeul Mauritshuis
În 2018,
Rijksmuseum a anunțat că Rondul de noapte
va intra într-un proces de cercetare și restaurare în prezenţa publicului.
Anunțul a creat vâlvă în presa de specialitate (și nu numai), poate pentru că
vorbim de unul dintre cele mai cunoscute tablouri semnate de Rembrandt van
Rijn. Puţini știu, însă, că tonul acestei
tendințe a fost dat de muzeul Mauritshuis din Haga, încă din 1994, cu Fata cu cercel de perlă a lui Johannes
Vermeer.
Care
sunt avantajele și dezavantajele restaurării cu public? Răspunsul la această
întrebare l-am căutat având ca punct de plecare cel mai recent proiect al
muzeului Mauritshuis: restaurarea unui tablou semnat de Paulus Potter, Taurul (fig. 1), o pânză de dimensiuni
foarte mari,
Fig. 1 – Taurul, Paulus Potter, 1647, colecția
muzeului Mauritshuis, Haga
Taurul, capodopera lui
Paulus Potter din 1647
Compoziția
tabloului este remarcabilă: în centru domină un taur, în picioare, iar la umbra
copacului din partea stângă este o altă bovină, care se odihnește. De după
copac apare ciobanul, care are în grijă alte trei animale: un berbec, o oaie și
mielul ei. Aflat în fața tabloului, vizitatorul e confruntat cu privirea
directă a animalelor.
Nu se știe pentru
cine a făcut pictorul această pânză de dimensiuni foarte mari (236,5 × 341 cm),
dar știm că apare pe piață în 1664, la o licitație din Amsterdam. Din 1749
pânza e în colecția
Publicul francez
a fost de-a dreptul fascinat de acest tablou, spune Martine Gosselink,
directoarea muzeului Mauritshuis: „Francezii se întrebau cum e posibil ca un
personaj atât de comun, un taur, să primească un loc atât de important într-un
tablou. Erau obișnuiți cu astfel de dimensiuni, dar mai degrabă pentru scene
biblice, mitologice, sau pentru portrete de regi și împărați, dar nu pentru un
taur. A fost un magnet pentru vizitatori. După căderea lui Napoleon, aproape
toate operele de artă furate s-au întors în Olanda, inclusiv Taurul lui Potter, care pentru o
perioada îndelungată a fost considerat unul dintre cele mai importante tablouri
din colecția națională.”
Catalogul din1850 cu întreaga colecție a muzeului Mauritshuis a avut pe copertă Taurul lui Paulus Potter (fig. 2).
Fig. 2 – Notitie der schilderijen van het Koninklijk
Kabinet te ’s Gravenhage, 1850
Care sunt avantajele și dezavantajele
restaurării cu public?
Din 1994 încoace,
când a avut loc prima restaurare în prezenţa publicului, vedem că lucrările
alese sunt de obicei cele semnate de pictori renumiți, lucrări pe care muzeele
nu-și permit să le „ascundă” în atelierul de restaurare într-un proces care
durează luni sau chiar ani.
De curând, am
avut privilegiul de a intra în atelierul de restaurare al muzeului Frans Hals
din Haarlem. De patru ani, una dintre capodoperele muzeului – Sfântul Luca o pictează pe Maria – se
află acolo pentru restaurare, departe de ochii publicului. Pictura va reveni în
muzeu la sfârșitul lunii septembrie, când va fi găzduită o mare expoziție
dedicată pictorului Maarten van Heemskerck.
Restaurarea cu
public este, astfel, un avantaj pentru un muzeu care se află sub presiunea
politicului. Pentru Rijksmuseum, cinci-șase ani fără Rondul de noapte ar însemna reducerea drastică a numărului de
vizitatori, care aleg muzeul în special pentru această lucrare a lui Rembrandt.
Un alt avantaj
este apropierea de vizitator, spune Martine Gosselink, directoarea Mauritshuis.
„Trebuie să o faci într-un mod foarte interesant pentru vizitatori: să explici
foarte bine ce se întâmplă, ce fac restauratorii, de ce este nevoie de
restaurare, ce rezultate sunt așteptate, cât va dura acest proces, ce materiale
se folosesc.”
Este exact ce-și
doresc și restauratorii. Abbie Vandivere și Jolijn Schilder sunt cele două
experte pe care publicul le va vedea în „grajdul” în care va fi restaurat Taurul lui Paulus Potter. Cum altfel ar
fi putut fi denumită una dintre sălile muzeului, transformată în atelier de
restaurare pentru acest tablou? „Suntem persoane cu simțul umorului”, îmi
mărturisesc amuzate cele două doamne.
Tehnologia de
astăzi oferă nenumărate posibilități pentru cercetarea unei pânze. În urma
cercetărilor se obțin numeroase informații legate de tehnica și materialele
folosite de pictor, dar și de restaurările anterioare.
Până la 1 iunie Taurul va trece prin această etapă de
cercetare. Vizitatorii care vor intra în „grajd” vor fi martorii unui proces în
care aparatele performante de scanat și de fotografiat vor fi la lucru. După
aceea va începe restaurarea propriu-zisă.
Pentru Abbie
Vandivere restaurarea acestui tablou a fost întotdeauna un vis care, iată, a
devenit realitate. „Este o pictură extraordinară, în primul rând datorită
dimensiunilor, e cea mai mare din colecția muzeului. Este un format pe care îl
regăsești mai degrabă în cazul portretului unui rege sau al unui portret de
grup. Și ce avem aici? O vacă! Nici că se poate o pictură mai olandeză decât
asta. În plus, pentru un restaurator este o adevărată provocare.”
În comparație,
portretul lui Napoleon Bonaparte din colecția Rijksmuseum are 226,5 × 146 cm,
iar portretul de grup Rondul de noapte
al lui Rembrandt 379,5 × 453,5 cm.
Procesul de
restaurare este unul foarte meticulos și de lungă durată, în care restauratorul
lucrează concentrat. Liniștea este esențială, adaugă Martine Gosselink.
„Trebuie să-i asiguri restauratorului o atmosferă optimă de lucru. Cum obții
acel echilibru? În Mauritshuis am ales să montăm un perete de sticlă, prin care
vizitatorul poate să urmărească procesul. Am prevăzut în agendă și momente
pentru întrebări și răspunsuri, în care publicul poate interacționa cu
restauratorii, dar cele mai multe informații sunt oferite digital prin
diferitele ecrane instalate în afara atelierului improvizat, prin fotografii cu
tabloul în diferite stadii de cercetare sau restaurare. Pentru copii, în
special, va fi interesant. Totul este ludic și în același timp educativ.”
Un proces de
restaurare însă nu e întotdeauna un spectacol estetic. Când am văzut prima dată
Rondul de noapte scos de pe ramă, am
făcut un pas înapoi. Mi s-a părut un tablou „dezbrăcat”. Iar când am intrat în
atelierul unde se restaurează pânza lui Maarten van Heemskerck, Sfântul Luca o pictează pe Maria, am
avut un adevărat șoc: tabloul era tăiat în două, avea multe puncte albe pentru
retușuri și erau fragmente de culoare care dispăruseră total (fig. 3).
Fig. 3 – Sfântul Luca o pictează pe Maria,
Maarten van Heemskerck, în atelierul de restaurare al muzeului Frans Hals din
Haarlem
Exista apetit din partea publicului?
Într-un articol publicat în 2018 de revista internațională de artă Apollo, curatorul colecției de fotografie de la Institutul Warburg
din Londra, Paul Taylor, spunea: „Nu cred că merită efortul de a mă uita la
picturi peste umărul restauratorilor, dar alții pot fi de altă părere.”
În același
articol, Ian McClure, pe atunci director al institutului pentru conservarea
patrimoniului cultural de la Universitatea Yale, recunoștea că un astfel de
proces ar putea fi lipsit de atractivitate pentru public, însă „echipamentele
[…] au și ele un farmec aparte: microscoape mari montate pe podea, bancuri de
lumini, echipamente de imagistică”.
Directoarea
muzeului Mauritshuis este sigură că următorul an și jumătate va fi un succes.
Martine Gosselink: „În fiecare săptămână avem un moment pentru întrebări și
răspunsuri. Sunt oameni care vin aici foarte des, sunt pasionați. Avem
adevărați fani ai muzeului, care sigur vor vrea să urmărească acest proces și
să interacționeze cu restauratorii. Acea oră rezervată publicului este foarte
importantă.”
„Pentru noi e
foarte important să arătăm tinerei generații ceea ce facem”, adaugă Jolijn
Schilder. „Vrem să le arătăm că tabloul e foarte important, că putem învăța
foarte multe analizându-l. În același timp vrem să le arătăm vizitatorilor ce
înseamnă restaurarea, de ce o facem și cum.” (fig. 4)
Ascultați Ilustrata din Amsterdam în fiecare zi de luni în
emisiunea Orașul Vorbește la Radio România Cultural.
Autor: Claudia
Marcu
Editare: Mihaela
Niță
Comentarii
Trimiteți un comentariu