Frans Hals, portretistul unei „republici vii și nemuritoare”

În iulie 1888, Vincent van Gogh îi scrie prietenului său, pictorul francez Émile Bernard: „Să vorbim despre Frans Hals. Niciodată nu a pictat Isuși, [...] îngeri sau răstigniri și învieri, niciodată nu a pictat femei goale voluptuoase și bestiale. A pictat portrete, [...] nimic altceva decât atât. Portrete de soldați, adunări de ofițeri, portrete de magistrați adunați pentru treburile republicii, portrete de matroane cu pielea roz sau galbenă, purtând bonete albe, îmbrăcate în lână și satin negru, discutând bugetul unui orfelinat sau al unei case pentru săraci. A făcut portrete ale unor buni cetățeni cu familiile lor; bărbatul, soția, copilul; a pictat bețivul amețit, bătrâna pescăriță plină de veselie, frumoasa prostituată țigancă, copiii în scutece, domnul galant, bonvivant, cu mustață, cu ghete și pinteni...”

Am impresia că acest fragment din scrisoarea lui Van Gogh descrie perfect expoziția de la Rijksmuseum. După Rembrandt și Vermeer, muzeul îl onorează pe Frans Hals (1582–1666), cel care a revoluționat portretul în secolul al XVII-lea. Așa se explică poate modul în care este întâmpinat vizitatorul: numele lui Hals, scris cu neoane montate pe panouri bleumarin, îl anunță ca pe un star rock. (fig. 1).

 

Fig. 1 – Textul care întâmpină vizitatorul înainte de a intra în expoziție

Curatorul Friso Lammertse explică de ce această expoziție la Rijksmuseum: „Hals aparține acestui grup de trei mari pictori ai secolului al XVII-lea. Așa erau considerați în secolul al XIX-lea. Dintre cei trei, el este singurul care și-a pierdut popularitatea, cu toate că înainte de cel de-al Doilea Război Mondial a fost mai renumit decât Vermeer. După război, popularitatea lui Vermeer a crescut enorm, poate chiar a depășit-o ușor pe cea a lui Rembrandt, dar Hals aproape a dispărut. Ceea ce ni se pare nedrept, pentru că este un pictor atât de extraordinar.”

Expoziția este o bucurie, de la primul până la ultimul tablou expus. Cavalerul vesel (fig. 2), care deschide expoziția, îl pregătește pe vizitator pentru ceea ce urmează. Cu Oana Stan, care a lucrat la catalogul digital editat de Institutul Neerlandez pentru Istoria Artei (RKD), am vorbit despre diferențele dintre expoziția Hals de la Amsterdam și cea de la Londra, care tocmai s-a încheiat. 

Fig. 2 – Frans Hals, Merry Drinker (Cavalerul vesel), 1628–1630, © Rijksmuseum, Amsterdam

Oana Stan: „Pictura cu care începe expoziția e o alegere mult mai inspirată la Amsterdam, pentru că exprimă mult mai mult spiritul picturilor lui Frans Hals. Dacă am vedea doar pictura asta din opera lui Hals, am înțelege care era spiritul operei lui. Gesticularea personajului, cum își ține paharul, parcă ne invită să ne bucurăm și noi, așa cum s-a bucurat el pictând și privind acești oameni de rând, pentru că sunt multe picturi cu persoane anonime în expoziție, și îmi place foarte mult echilibrul ăsta al expoziției din Amsterdam. Hals a fost cunoscut nu doar pentru portrete, ci și pentru picturile lui de gen. A depus același efort atunci când a pictat pe cel mai bogat cetățean din Haarlem, și când a pictat un actor fără nume.”

O expoziție numai cu portrete poate să fie destul de plictisitoare, însă, prin alegerile făcute, curatorii de la Amsterdam reușesc să țină vizitatorul alert, curios. În loc de o prezentare cronologică, în Amsterdam fiecare sală tratează o altă temă, care confirmă într-un fel descrierea lui Van Gogh.

Friso Lammertse: „Când ai mai multe portrete la un loc, poate să fie impresionant, chiar și atunci când sunt mai statice. Îți faci o idee despre cum arătau bogații secolului al XVII-lea. Dar asta avem într-o singura sală, pentru că după aceea atmosfera se schimbă și încercăm să scoatem în evidenţă o altă latură a lui Hals. În portretele de grup de dimensiuni mari este multă mișcare, culorile sunt vii, apoi sunt picturile de gen, în format mai redus, cu tot felul de negustori, cu și mai mult dinamism și culoare. Pe scurt, avem câte o temă în fiecare sală, dar cred că mai degrabă vorbim de simțuri, de sensibilități, de stări.”

Oana Stan: „Expoziția din Londra mi s-a părut foarte pedagogică, într-un sens nu tocmai pozitiv. Mi se pare că atunci când prezentăm un artist vrem să știm lucruri cheie la care e bine să ne uităm atunci când privim o pictură de-a lui, și nu date biografice și o mulțime de ani. În Amsterdam curatorii au fost mult mai afectuoși cu Hals. Se vede că sunt apropiați de el. Este un aspect foarte important pe care trebuie să-l sugereze o expoziție, să vedem că le-a plăcut curatorilor să organizeze expoziția și să se gândească la un alt fel de a expune un artist pe care îl știm cu toții de secole. Vizitatorii vor să știe că au văzut aspecte ale operei lui Hals, și nu ale încadrării lui în canonul artistic. Prin urmare, să ne concentrăm pe faptul că a redat surâsul foarte adesea, ceea ce e de asemenea foarte neobișnuit și foarte particular pentru Hals. Sau faptul că vedem licărirea din ochii personajelor. E ceva ce vrem să ne amintim când ne gândim la Frans Hals.”

Forța lui Hals stă în stilul său pictural revoluționar pentru început de secol XVII: nu șlefuit și îngrijit, în care de-abia se vede urma penelului, ci cu tușe aplicate rapid, care dau senzația de mișcare. Un astfel de stil încearcă înaintea lui pictori ca Tițian și Tintoretto la sfârșit de secol XVI. În Ţările de Jos acest stil ajunge de-abia la început de secol XVII, când Rubens începe să picteze mai liber, însă Hals este cel care face pasul pe care alții nu-l îndrăznesc. Este expresiv și modern. Atacă pânza ca un scrimer – cum l-a descris în secolul al XIX-lea criticul de artă francez Théophile Thoré –, și cu penelul în rol de floretă pictează o manșetă dantelată din doar câteva mișcări. Ai senzația că acea dantelă flutură, dar parcă o și auzi foșnind, cum a observat Oana Stan în timpul vizitei noastre.

Nu e de mirare că pentru impresioniști Hals chiar a fost un adevărat star rock. I-a inspirat, de exemplu, pe Édouard Manet, Gustave Courbet, Vincent van Gogh și Max Liebermann. În 1902, pictorul american James Abbott McNeill Whistler e dat afară din Muzeul Frans Hals din Haarlem pentru că se apropie prea mult de portretul de grup al regentelor (fig. 3) de la casa de bătrâni din Haarlem. Din fericire pentru el, este recunoscut ca fiind un mare pictor și e reprimit în muzeu. Aflat din nou în fața tabloului, Whistler intră într-o stare de extaz și nu-și dorește decât să mângâie faţa uneia dintre femeile pictate de Hals. 

Fig. 3 – Frans Hals, Regentele de la Casa de bătrâni din Haarlem, 1664, © Muzeul Frans Hals, Haarlem

Prin pozițiile și gesturile personajelor sale și prin stilul său pictural modern, Hals reușește să sugereze ca nimeni altul o serie întreagă de atitudini ca, de exemplu, modestie, dezinvoltură, sfidare, aroganţă, demnitate, dar și o serie de stări, ca beția sau veselia. Și cât de dificil este să redai pe pânză surâsul! Multe dintre personajele lui care râd sau zâmbesc, ne privesc în ochi. Efectul este magic, pentru că zâmbetul lor este contagios (fig. 4). „E frumos ca Zola” – scrie Vincent van Gogh despre Hals în aceeași scrisoare către Bernard –, „și mai sănătos și mai vesel, dar la fel de viu”. Și continuă, spunându-i lui Bernard că trebuie să înțeleagă că Frans Hals este portretistul „unei republici vii și nemuritoare”. 

Fig. 4 – Frans Hals, fragment din portretul cuplului Isaac Massa și Beatrix van der Laen, 1622,                          © Rijksmuseum, Amsterdam

Hals a avut, însă, un efect puternic asupra pictorilor de dinainte de impresioniști. Oana Stan, care a lucrat la catalogul digital Frans Hals, spune că a inventariat sute de variante și copii după tablourile lui (fig. 5 și 6):

„Presupunerea mea este că Frans Hals a creat o piață secundară în piața artistică mai mare din Olanda, spre sfârșitul secolului al XVII-lea și mai ales în secolul al XVIII-lea. Existența acestor copii, care sunt de multe ori imposibil de găsit în colecții private și inventare și tot așa, indică faptul că Frans Hals de fapt n-a fost redescoperit de criticii de artă și de pictorii impresioniști în secolul al XIX-lea, ci a rămas o prezență puternică (în tot acel timp – n. red.). Și faptul că există aproape 200 de copii după picturile lui de gen mi se pare o indicație puternică a faptului că a fost dorit de colecționari și alți pasionați de artă. Frans Hals cred că a cucerit oamenii mai ales prin picturile lui de gen, și nu e o coincidență faptul că 90% dintre copiile după picturile lui sunt după picturile de gen.”

Fig. 5 – Frans Hals, Copil râzând, 1625, primul din stânga este originalul în colecția © Mauritshuis, Haga

Fig. 6 – Frans Hals, Malle Babbe, 1640, primul din stânga este originalul în colecția © Gemäldegalerie, Berlin

Ascultați aici conversația integrală cu istoricul de artă Oana Stan din timpul vizitei de la Rijksmuseum: Claudia Marcu in dialog cu Oana Stan

Expoziția de la Amsterdam rămâne deschisă până pe 9 iunie 2024.

 Notă:

Oana Stan este istoric de artă independent. Până în luna februarie a fost editor asistent la Institutul Neerlandez pentru Istoria Artei (RKD) în proiectul Frans Hals. S-a concentrat pe operele de după 1635 cu atribuții îndoielnice și pe repertoriul de variante și copii după tablouri semnate de Frans Hals.

Friso Lammertse este unul dintre cei doi curatori ai expoziției Frans Hals de la Rijksmuseum și co-autorul publicației care însoțește expoziția. Catalogul a fost publicat de Rijksmuseum în colaborare cu The National Gallery din Londra. 

 

Ascultați Ilustrata din Amsterdam în fiecare zi de luni în emisiunea Orașul Vorbește la Radio România Cultural.

Autor: Claudia Marcu

Editor: Mihaela Niţă