Ana Lupaș, doamna artei conceptuale din România

 Pe peretele din stânga intrării în expoziție este fotografia mărită a tinerei Ana Lupaș (n. 1940), pe atunci la început de carieră. La picioarele sale, în fața jurnaliștilor, este însăși Ana Lupaș de astăzi, în carne și oase, pregătită să ne însoțească în cele 10 săli în care îi sunt expuse lucrările. Această imagine (fig. 1) m-a urmărit pe tot parcursul vizitei.

Între cele două Ane sunt peste 60 de ani. Cam tot atâtea decenii acoperă și expoziția de la muzeul Stedelijk din Amsterdam, intitulată On This Side of theRiver Elbe (Dincoace de râul Elba).

Este o expoziție cu multe premiere. E prima dată când muzeul din Amsterdam găzduiește o expoziție solo a unui artist din România. Expoziția conține câteva lucrări care nu au mai fost expuse niciodată în afara atelierului artistei. Tot în premieră, catalogul care însoțește expoziția poate fi considerat prima monografie a Anei Lupaș care a fost publicată vreodată.

Fig. 1 – (de la stânga la dreapta) Ana Lupaș, curatoarea Leontine Coelewij și Rein Wolfs, directorul muzeului Stedelijk din Amsterdam, 8 mai 2024. Foto: Claudia Marcu

Titlul expoziției este dat de o lucrare (fig. 2) pe care Ana Lupaș a făcut-o în timpul studenției la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu.

„Am adus această lucrare cu gândul că de aici încolo începem. Vă pot relata și o întâmplare de prin anul trei (noi făceam pe vremea aceea șase ani). Am avut o temă la compoziție. Eu am făcut această tapiserie, care este reprodusă într-un catalog de pe vremea aceea. La sfârșitul anilor se făcea în parcul orașului o expoziție cu absolvenții. Am fost și eu acolo cu această lucrare. Sigur că m-am gândit la o temă, care e destul de narativă: să traversez un râu, să fac asta din ațe și din câteva materiale ieftine. Am reușit să o fac, dar s-a pierdut. Din întâmplare, am redobândit-o, am găsit-o într-un sac vechi. Am restaurat-o și acum e aici. Și nu numai că e aici, dar au ales titlul expoziției după ea.”

Fig. 2 – Fragment din tapiseria Dincoace de râul Elba, Ana Lupaș, diverse materiale textile pe plasă de plastic, 1963. Foto: Claudia Marcu

Cine este Ana Lupaș?

„Toată lumea știe despre Ana Lupaș, dar foarte puțin cunosc opera ei”, spune criticul de artă Maria Rus Bojan, cea care a contribuit direct la realizarea expoziției de la Amsterdam.

„Ca orice foarte mare artist, este extrem de greu de plasat din punct de vedere istoric. Aș spune că e cea mai de seamă reprezentantă a neo-avangardei anilor ʼ60–ʼ70 din România. De asemenea, este creatoare de școală și una dintre puținele artiste care au reușit să genereze o mișcare underground înainte de 1989 în România. Influența ei prin mișcarea numită Atelier 35 s-a resimțit enorm în anii 1980. În generația ʼ80-istă de artiști – între care aș putea să-i amintesc pe cei din grupul de la Oradea: Miklós Onucsán, Rudolf Bone, Dan Perjovschi –, nu numai că toți au fost influențați de creația dânsei, dar au înțeles noile direcții artistice de atunci. Ca dovadă, până în zilele noastre, toți acești artiști sunt repere importante în arta contemporană din România. Atunci când se vorbește despre România și despre mișcările de artă conceptuală, Ana Lupaș e prima artistă menționată din estul Europei, alături de artiste precum Alina Szapocznikow din Polonia sau Dóra Maurer din Ungaria, femei extrem de puternice din estul și centrul Europei. Cred că este din liga greilor, ca să spun așa, dacă avem în vedere că muzee din întreaga lume se bat pe lucrările dânsei. Ana Lupaș este doamna artei conceptuale din România.”

 

Drumul spre Amsterdam

Pregătirile pentru această expoziție au început în 2019, când curatoarea muzeului Stedelijk din Amsterdam, LeontineCoelewij a ajuns în atelierul Anei Lupaș din Cluj (fig. 3).

Fig. 3 – Curatoarea Leontine Coelewij împreună cu Ana Lupaș în atelierul din Cluj, aprilie 2019.                   Foto: Maria Rus Bojan

„Lucrările ei nu sunt cunoscute publicului din Olanda. Când am ajuns în atelierul ei, am descoperit o operă de proporții impresionante, construită în peste 60 de ani. Este o operă extrem de bogată, care ne transmite foarte multe și care, în același timp, e și foarte actuală. Sunt teme care astăzi încă ne impresionează. La fel de relevant este și modul în care ea lucrează cu diferite comunități, modul în care se îngrijește de natură și de tradiții culturale, dar și modul în care reușește să protesteze împotriva dictaturii politice. Arta ei este astăzi cu siguranță relevantă”.

 

O expoziție cronologică

Prima instalație cu care vizitatorul se întâlnește este Coats to Borrow (Haine de împrumut), o lucrare considerată o formă unică de rezistență colectivă. La începutul anului 1989, Ana Lupaș a creat nouă haine în stil militar, folosind diferite bucăți de materiale textile. Hainele au circulat printre artiștii Atelierului 35. Fiecare și-a însemnat numele pe o etichetă, cusută apoi în interiorul hainelor. Hainele urmau să circule până la sfârșitul dictaturii ceaușiste. Șase dintre cele nouă haine au fost achiziționate de muzeul Stedelijk în 2022.

Alegerea acestei instalații ca punct de plecare al expoziției a fost făcută de comun acord cu Ana Lupaș, spune curatoarea Leontine Coelewij:

„Eu și Ana am discutat îndelung despre cum să construim expoziția și am hotărât împreună să pornim de la această instalație din 1989, care are atât de multe mesaje. E despre haine, despre materiale textile, despre ce porți pe corpul tău. Este și despre cine ești, despre cum protestezi și reziști împotriva unei dictaturi, este despre cum construiești comunități. De această instalație au depins toate celelalte alegeri pe care le-am făcut pentru această expoziție.”

După câteva încăperi în care sunt expuse lucrări din materiale textile, nemediate de fotografie sau film, vizitatorul ajunge pe dealurile Mărgăului, satul transilvănean în care s-au născut două dintre cele mai cunoscute instalații semnate de Ana Lupaș.

Pereții sălii (fig. 4) sunt acoperiți de fotografiile mărite ale unei instalații care a trăit doar câteva ore în 1970. Humid Installation (Instalația umedă) s-a întins pe aproximativ 3000 de metri pătrați. Bărbații din sat au fost cei care au înfipt în pământ pe 15 rânduri zeci de pari de lemn uniți între ei cu sârme, pe care au atârnat pânze făcute acasă de femeile din sat.

„Regularitatea și geometria instalației, orientarea exact perpendiculară pe ridicătura firească a dealului și liniaritatea pânzei albe în contrast cu fundalul acoperișurilor strălucitoare ale caselor din sat, toate exprimă o decizie compozițională deliberată care se distinge față de o configurație spontană sau utilitară”, scrie în catalogul expoziției Christian Rattemeyer, curator independent și scriitor.

Când se referă la această instalație, Ana Lupaș vorbește despre un miracol: „E într-adevăr o lucrare despre care s-a vorbit foarte mult. E sigur un miracol pentru că eu am făcut lucrarea asta în lipsa publicului. Au fost doar doi colegi ai mei și oameni din sat, un fotograf care era acolo din întâmplare pentru a fotografia altceva. Nu mi-am închipuit că o să facă așa o carieră internațională. E miraculos că despre ea se vorbește de 50 de ani.

Am putut să contribui direct cu cele două planșe care datează de la începutul instalației și cu materialul (pânza) pe care l-am avut eu și pe care l-am adus. E foarte puțin, dar l-am păstrat și fiindcă mi-a rămas și pentru că aveau nevoie de ceva viu aici, adică ceva veridic, fizic. În rest, sunt într-adevăr fotografii puține pe care le-am avut – 17 în total –, dintre care unele nu se pot folosi deloc. M-am și căutat pe aici prin fotografii și nu m-am văzut. Mi se pare asta așa o minune pentru că n-avea nicio șansă să ajungă pe mâna presei. Și niciodată nu m-am gândit să trăiască mai mult decât a trăit acolo câteva ore. Dar iată că încă trăiește. Și ce mă mir este că în multe publicații apare Mărgău.”

 

Fig. 4 – Sala din expoziție cu Instalația umedă, Ana Lupaș, 1970. Foto: Claudia Marcu 

La fel de celebră este și lucrarea intitulată Proces solemn, o instalație monumentală realizată în trei etape, la distanță de zeci de ani, în perioada 1964–2008 (fig. 5). Lucrarea face astăzi parte din colecția muzeului Tate din Londra, o achiziție intermediată de Ovidiu Șandor și Maria Rus Bojan prin Comitetul pentru Europa de Est al Tate Modern. Faptul că lucrarea se află în expoziția de la Amsterdam este un miracol, spune Maria Rus Bojan:

„Nu numai că este una dintre cele mai importante lucrări ale dânsei, dar este și extrem de dificil de manipulat și de instalat. Este o lucrare despre simbolismul recoltei, inspirată din tradiția folclorică din Transilvania. Simbolismul nu se referă strict la tradiția românească, ci mai degrabă la niște obiceiuri care erau în fiecare sat. Așa cum și costumele noastre tradiționale diferă de la sat la sat, exact la fel difereau și obiceiurile și sărbătorile de după strânsul recoltei. Domnia sa a colecționat imagini și fotografii despre cununile din satele transilvănene și modurile diferite în care acestea erau prezentate în gospodării. Aceleași cununi se regăsesc și în bisericile saxone de pe Valea Târnavelor sau din jurul Sibiului. Această convergență a simbolismului creează din start premisa unei complexități vizuale extraordinare.

Cred că aveam 10 ani când am văzut aceste cununi în niște carcase mari de sticlă. Îmi aduc aminte că am fost extrem de impresionată pentru că nu mai văzusem în viața mea niște cununi așa de mari. Vorbim despre niște cununi din spice de grâu care, evident, sunt supuse degradării. În momentul în care a realizat că aceste cununi se vor degrada sau se vor dezintegra de fapt, doamna Lupaș a luat hotărârea să le îmbrace în niște conserve de metal. Practic, repetă întregul ritual simbolic de alcătuire a cununii, dar de data aceasta cununa este din metal. Știm că lucrările respective sunt pline în interior, dar conservă forma fără însă a avea acele detalii de la început, spicul de grâu, tot acel simbolism inițial este acum împachetat într-o altă formă. Este o istorie a unor localități, a unor obiceiuri străvechi, care în momentul de față nu mai există. Domnia sa a fost extrem de influențată sau inspirată de simbolismul culturii tradiționale. A dat o altă dimensiune unei reflexii conceptuale referitoare la niște tradiții care ne definesc pe noi, și aici mă refer în special la regiunea Transilvaniei, care diferă de restul țării”.

 

Fig. 5 – Proces solemn, Ana Lupaș, 1964–2008, colecția Tate Modern Londra. Foto: Claudia Marcu

Spuneam la început că în expoziție sunt și lucrări care nu au fost niciodată văzute de public, cum este de exemplu România arestată, din 1989. „Este o lucrare care exprimă frustrarea dată de izolarea României, închisă pentru toată lumea”, spune Leontine Coelewij, curatoarea expoziției. Pe pânze care urmează subtil forma României, Ana Lupaș a „desenat” cu mașina de cusut gratiile care separau țara de restul lumii (fig. 6). Este o lucrare realizată în colaborare cu sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.

Fig. 6 – România arestată, Ana Lupaș, 1989. Foto: Claudia Marcu

„Contribuția Anei Lupaș este o formă geometrică ce are afinități cu arta  post-minimalistă”, menționează în catalogul expoziției Tanja Boon, curatoare a muzeului de artă contemporană din Gent (Belgia). „Ici-colo, un fir de filament roșu, aproape invizibil, sugerează sângele cu care au plătit cei care au dat contur țării. Piesele, cu grilajul lor, stârnesc liniștea blândă a unei țări în așteptare, purtând stigmatul «desenului arestat»”, scrie în același catalog Ramona Novicov, profesor de istoria artei la Universitatea din Oradea.

A fost dorința curatoarei Leontine Coelewij ca această lucrare să fie în Amsterdam, mi-a spus Ana Lupaș. „Am dat-o cu condiția ca ea să nu meargă mai departe la Liechtenstein. Se întoarce la atelier.”

Este momentul să menționez că unele lucrări din expoziția de la muzeul Stedelijk vor pleca spre muzeul de artă din Liechtenstein, unde vor fi expuse alături de alte lucrări ale Anei Lupaș, cum sunt autoportretele și seria sculpturală Ochi (Eyes), realizată în perioada 1970–1991.

Catalogul care însoțește expoziția de la Amsterdam conține eseuri inclusiv legate de aceste lucrări, împreună cu o cronologie completă realizată de Marina Lupaș, doctor în Literatură Comparată și cercetător independent în artă și comunicare. Astfel, publicația poate fi considerată fără rezerve prima monografie Ana Lupaș.

 

Și-a asumat muzeul un risc prea mare?

În promovarea pe care muzeul o face expoziției se menționează încă de la primele rânduri faptul că artista este necunoscută publicului din Olanda. Am întrebat-o pe curatoarea expoziției dacă muzeul nu și-a asumat astfel un risc prea mare.

„Credem foarte mult în arta ei”, mi-a răspuns Leontine Coelewij. „După părerea mea, Ana Lupaș este una dintre cele mai mari artiste nu numai din România, dar din Europa. Nu spun estul Europei, ci Europa. Merită efortul de a vizita expoziția pentru a face cunoștință cu opera ei, pentru ca are o voce unică în arta modernă și contemporană, cu un limbaj artistic unic.”

După cum spunea Maria Rus Bojan, lucrările ei se află în colecțiile unor muzee de renume precum Tate Modern din Londra, Centrul Pompidou din Paris, Muzeul de Artă Queens din New York, Centrul Internațional de Artă din Seul, Muzeul de Artă Contemporană din Budapesta sau Museion din Bolzano.

La finalul dialogului pe care l-am avut cu Ana Lupaș înainte de deschiderea expoziției, am întrebat-o dacă nu îi este dor uneori de toate aceste lucrări care au plecat din atelierul ei. Întrebarea a surprins-o.

„Da, asta e o întrebare bună. Sigur că există totdeauna o senzație de pierdere a unei lucrări care se duce în altă parte. Mă gândesc însă și că lucrările acestea care sunt acolo presupun că sunt bine, că cineva are grijă de ele. Nu sunt vândute ca să fie vândute. Sunt corect apreciate, se scrie despre ele. S-a scris despre Proces solemn destul de mult, adică nu a fost cunoscut 40 și ceva de ani și acum se știe că există. Cred că atâta vreme cât ele sunt dorite în muzee, e bine să se dea muzeelor. Problema muzeelor e mult mai mare și, din păcate, pierdem lucrări bune din țară și lucrări care ne reprezintă.”

 

Notă:

Expoziția Ana Lupaș – On This Side of the River Elbe de la muzeul Stedelijk din Amsterdam a fost posibilă cu sprijinul criticului de artă Maria Rus Bojan, al fundației European ArtEast (Londra) și al Administrației Fondului Cultural Național (București). Expoziția poate fi vizitată până pe 15 septembrie 2024.

 

Autor: Claudia Marcu

Editare: Mihaela Niţă