Cum îi mai supraveghem pe cei care ne supraveghează
În curând, editura Tritonic va
prezenta pe piața din România volumul Cum
îi mai supraveghem pe cei care ne supraveghează, scris de dr. Vlad
Niculescu-Dincă. Cartea, care face parte din colecția Studii de securitate, este o cercetare etnografică realizată în
cadrul organizațiilor de poliție din trei țări: Marea Britanie, Olanda și
România. De ce acest titlu, în ce a constat exact cercetarea, cui i se
adresează cartea – sunt câteva întrebări la care autorul răspunde în interviul
de mai jos, realizat în holul Universității Leiden.
Îi supraveghem pe
cei care ne supraveghează?
Nu prea. De asta e nevoie de carte. E
o parafrază, bineînțeles, după dictonul latin quis custodiet ipsos custodes – cine îi mai supraveghează pe
supraveghetori?
După 2000 de ani era cazul să oferim
și o metodă. Deci acel „cum” se referă la metodologia etnografică abordată,
cartea fiind bazată pe cercetări etnografice pe care le-am făcut în cadrul
organizațiilor de poliție din Marea Britanie, Olanda și, desigur, România.
În ce a constat
exact cercetarea?
Tematica acestei cărți și a studiilor
pe care se bazează se referă la modul în care structurile de poliție și în
general cele de securitate folosesc noile tehnologii. Ăsta e unghiul pe care
l-am investigat: noile tehnologii în particular folosite în practici de
supraveghere. De acolo vine problematica supravegherii.
E o tematică foarte amplă și delicată
în același timp. Ne-am uitat cumva la ei cum se uită la noi, de unde și titlul.
Am stat „pe umărul” ofițerilor de poliție, am stat în camerele de control, am
mers împreună cu ei în diferite misiuni și am studiat ce se întâmplă acolo.
Este o cercetare calitativă dar cu un
bogat fundal teoretic, și aici putem să vorbim despre ce oferă cartea
publicului din România.
Partea empirică se referă la cum
anume iau ofițerii decizii, care sunt percepțiile lor, care sunt atitudinile
lor, ce înțeleg din ceea ce oferă tehnologia, cum dau ei sens unei sugestii
făcute de un algoritm de inteligență artificială, de exemplu, și cum se traduce
asta în acțiunea pe care ei o fac ulterior.
Ai putea să alegi
un exemplu concret?
Asta o să-l las pe cititor să
descopere. Ofer acum un teaser, un
sumar al cărții, pe care – dacă îmi permiți metafora – m-am gândit să-l prezint
ca pe un meniu à la carte.
Putem să vedem un aperitiv, ca să
spunem așa, într-o istorie a modelelor de poliție, pornind din anii ʼ50-ʼ60, în
relație cu tehnologiile timpului – introducerea radioului, a stațiilor de
emisie-recepție, a dispeceratului și așa mai departe, până la tehnologiile
recente de poliție predictivă, deci folosirea algoritmilor predictivi pentru
detectarea criminalității și alocarea eficientă a resurselor. Deci iată
exemplele concrete de care mă întrebai.
Apoi, la felul întâi, pentru că
vorbim de tehnologie, avem nevoie – și ăsta ar fi unul dintre punctele
principale ale cărții – să ne luăm la trântă mult mai serios cu tehnologiile.
Tehnologiile vin foarte repede peste
noi, iar gândirea noastră în relație cu ele este un pic ancorată în concepte
tradiționale. Ce oferă cartea în acest sens, la felul întâi, este o trecere în
revistă – mi-aș dori să devină un soi de sursă de referință – a dezvoltării
conceptelor din filozofia tehnologiei din ultimele decenii, deci cam la ce s-au
gândit filozofii tehnologiei în relație cu diferite tehnologii.
Felul întâi poate fi folosit nu numai
pentru a înțelege tehnologiile de supraveghere – despre care va fi vorba în
capitolele următoare –, dar și despre tehnologii în general, pentru că vorbim
și de tehnologii de supraveghere a social media, a traficului, dar toate
folosesc concepte de bază din filozofia tehnologiei.
Apoi avem întregul domeniu al
studiilor de supraveghere – eu tot la felul întâi îl văd. Ele, sigur, au
rădăcini vechi în literatură, de la Orwell și Foucault, dar în ultimele decenii
au evoluat foarte mult. Și ne apropiem de studiile contemporane de supraveghere,
care oferă un bogat vocabular și aparat conceptual pentru a înțelege această
varietate fantastică de proiecte.
Iată, recent discutăm despre proiecte
care nu mai sunt undeva într-o zonă științifico-fantastică, a supravegherii
ubicue, ci pe străzile din București. Vorbim de un proiect recent, de folosire
a camerelor din autobuzele care vor fi introduse în traficul bucureștean, pe
post de dovezi pentru poliția care ar vrea să rezolve un caz. Deci problematica
supravegherii era actuală, dar acum ne intră în ogradă, ca să spunem așa. Prin
urmare, cum ne gândim la lucrurile astea, ce putem face în acest sens, cum să înțelegem
ce se întâmplă, ce ni se întâmplă?
Apoi vorbim de felul principal al
cărții, care sunt capitole cu cercetări empirice, etnografice, făcute în rândul
forțelor de poliție din țările de care am menționat. Aceste capitole oferă
acces publicului românesc în spatele ecranelor, la ce se vorbește în camerele
de supraveghere, la cum gândesc oamenii de acolo, de ce anume spun ce spun.
Apoi e această relație cu tehnologia, pentru că aceste practici de securitate
sunt mediate tehnologic. Accesul forțelor de poliție este aproape total mediat
tehnologic. Ei nu au acces direct – au din ce în ce mai puțin acces direct –,
ci mediat tehnologic.
Presupunerea este că acel acces este
obiectiv, e direct, e neinfluențat. Totuși cercetările etnografice arată că
asta e foarte departe de adevăr. Adică interacțiunea omului cu tehnologia are
în sine o complexitate, trebuie arătată, trebuie pusă pe masă și analizată. Și
ăsta e modul în care îi putem supraveghea pe supraveghetori.
Vlad Niculescu
Dincă la Academia de Poliție Olandeză,
fotografie din arhiva personală
Este un meniu à la carte fără desert?
Avem și desert. Avem desert, să zicem
așa, cu cireașă pe tort, pentru că îi observăm, îi studiem, dar atunci se pune
întrebarea ce putem face. Și cartea vine să deschidă un întreg set de
problematici care arată că nu putem înțelege impactul pe care aceste noi
tehnologii îl au dacă nu privim întregul context, întregul set de contexte ale
tehnologiilor.
Adică nu doar în contextul utilizării
lor, ci trebuie să mergem până la contextul de design, până la arhitecți, până
la ingineri. Și asta face cartea, discută și cu ingineri implicați în procesul
de dezvoltare a tehnologiilor pe care ulterior polițiștii ajung să le
folosească. Cum au gândit ei designul respectiv? Ce idee au avut când au făcut
un algoritm?
Mai mult de atât, cartea discută care
este relația dintre problematica supravegherii și valorile democratice. Ce
facem cu nediscriminarea ca valoare la care ținem, dar care este puternic
influențată de aceste tehnologii? Deci trebuie să ne gândim și în sens mai
larg. Pornind de la aceste studii, de la aceste tehnologii concrete, deschidem
o dezbatere mai largă despre problematica supravegherii mediate tehnologic.
Pentru cine este
de fapt această carte? Pentru forțele de poliție, pentru noi, pentru acei specialiști de care ai vorbit?
Pentru că este o carte care poate fi
citită ca un meniu à la carte, ea
oferă ceva oricărei categorii de public. Este scrisă pentru oricine ar fi
interesat de problematica supravegherii, în ultimă instanță.
Este scrisă pentru noua generație de
studenți la științe politice, la științe sociale, la drept, la științele
comunicării, la inginerie, studenți care vor trăi aceste tehnologii și vor
ajunge să se ia la trântă cu situațiile în diferite poziții în care vor ajunge.
Ei au nevoie de un bagaj conceptual bogat cu care să poată face distincțiile de
care avem nevoie pentru ca folosirea acestor tehnologii să aducă beneficiile
scontate și să minimizeze riscurile pe care cu toții le putem anticipa sau de
care n-aș vrea să ne speriem.
Adică aș vrea să fie o carte care să
ofere această abordare nuanțată a fenomenelor și – fără să cădem pradă, să
spunem – a fricilor pe care poate suntem justificați să le avem, dar pe care
avem nevoie să le depășim.
De ce în limba
română?
Pentru că publicul de limba română
are nevoie, cred, să depășească anumite traume. Adică are nevoie să se angajeze
într-o discuție foarte serioasă legată de noile tehnologii. Pentru că avem
nevoie de îmbogățirea unei tradiții de filozofie a tehnologiei și în spațiul
românesc. Pentru că sunt român eu și pentru că mi-am dorit să scriu pentru
publicul de limba română.
Trebuie să mărturisesc că o parte din
studiile incluse în carte vin din lucrări academice premiate în publicații
academice internaționale. Unul dintre studiile pe care le-am făcut în România
cu poliția de acolo este premiat de Societatea pentru Filozofie și Tehnologie.
Cartea mai prezintă și un studiu
recent la care am participat, premiat în cadrul Europol Excellence Awards,
legat de folosirea tehnologiilor de realitate virtuală și deepfake în procesul
educațional al forțelor de poliție.
Notă:
Dr. Vlad Niculescu-Dincă (fotografie din arhiva personală) este cercetător și profesor la Haga, la Institutul pentru Securitate și Afaceri Globale al Universității Leiden. Face parte dintr-o echipă multidisciplinară de studii polițienești cu scopul de a contracara fragmentarea domeniului și de a crea profunzime științifică.
Și-a dat doctoratul la Universitatea
din Maastricht cu o cercetare despre filozofia tehnologiei și supravegherii,
bazată pe studii etnografice în diferite organizații de poliție europene.
Pentru o lucrare derivată din această cercetare a fost distins cu premiul Early
Career de către Societatea pentru Filozofie și Tehnologie, organizație
internațională care promovează reflecția filozofică față de tehnologie.
Pentru realizările sale academice,
precum și pentru activitățile extracurriculare mai ample legate de înființarea
și conducerea unei școli românești de weekend, a fost inclus de Președinția
României în Ordinul „Meritul pentru Educație” în grad de Cavaler. De altfel,
Școala Românească din Eindhoven este proiectul lui de suflet: www.scoalaromaneasca.eu
Ascultați Ilustrata din Amsterdam în fiecare zi de luni în
emisiunea Orașul Vorbește la Radio România Cultural.
Autor: Claudia Marcu
Editare: Mihaela Niţă
Comentarii
Trimiteți un comentariu