DIOR – A New Look

 




Etichetă Christian Dior, haute couture colecția toamnă-iarnă 1952, colecția Kunstmuseum Den Haag


În 2016, când pregătea prima ei colecție pentru Dior, Maria Grazia Chiuri – actuala directoare creativă a casei de modă – a spus:

„Ideea din spatele acestei prime colecții este că Dior rămâne aproape atât de domnul Dior, cât și de ceilalți designeri care au trecut pe aici. Am folosit elemente care reprezintă întreaga moștenire Dior, dar într-o atitudine diferită, desigur.”

Într-o expoziție de excepție, Kunstmuseum Den Haag (muzeul de artă din Haga) invită vizitatorii la o altfel de călătorie în istoria casei de modă: o comparație între creațiile lui Christian Dior și cele ale Mariei Grazia Chiuri, prima femeie de la vârful Dior.

Curatoarea expoziției, Madelief Hohé: „În 2018 am organizat o expoziție despre designerele de modă. E o temă interesantă pentru că nu putem să nu ne întrebăm «Aduce o femeie designer altceva decât un bărbat?» Răspunsul este «Da», pentru că Maria Grazia Chiuri are o altă viziune, inclusiv când vorbim de clienții pe care-i atrage. Apoi, alege să împartă podiumul cu alte femei creative. Este clar că vrea să facă loc femeilor în această lume în care a intrat cu sloganul «Ar trebui să fim cu toții feminiști», slogan care are impact asupra creațiilor ei.” 


Design Maria Grazia Chiuri pentru Dior. Mantou, haute couture, colecția toamnă-iarnă 2018, colecția Dior Héritage. Credit foto: Viviane Sassen pentru Kunstmuseum Den Haag. Art Direction: Maarten Spruyt/ Asistență tehnica: Matthew Miziolek/ Haar & Make-up: Irena Ruben @ House of Orange/ Asistentă: Luliia Parovincha/ Model: Vanessa Pompucci @ Women 360 Paris/ Locație: Christian Dior Couture, Paris/ Prin amabilitatea Christian Dior, Paris.



 Pentru Christian Dior sursa principală de inspirație era arhitectura:

„Ca designer de modă, trebuie să respect legile și principiile arhitecturii. A vorbi despre arhitectura unei rochii nu e lipsit de sens. O rochie e construită urmând linia țesăturii, care este secretul modei. E un secret care depinde de prima lege a arhitecturii: să respecți legile gravitației.” 

Maria Grazia Chiuri spune că pe ea a inspirat-o sculptura greacă, în special pentru colecția de primăvară-vară din 2020. Este doar unul dintre aspectele scoase în evidență în expoziția de la Haga, continuă Madelief Hohé:

„Ni se pare interesant să arătăm nu numai punctele comune, dar și diferențele dintre cei doi, care poate nu se observă imediat. Construcțiile Mariei sunt mai flexibile, oferă mobilitate. Temele casei de modă au rămas, însă, aceleași de-a lungul timpului, așa cum le-a gândit Dior și cu care a cucerit lumea modei în timp record. Mă refer la The New Look, Linia Dior, Flori, Femei Puternice, Visul Dior, teme pe care ne-am concentrat și noi.”


Prima sală a expoziției: creațiile celor doi designeri în dialog.


O expoziție Dior este întotdeauna o bucurie, fie și numai pentru că ești față în față cu creații extraordinare făcute pentru o clientelă aparte. „Fără Dior, nici Dietrich” a spus actrița Marlene Dietrich, care a primit permisiunea de a-și alege garderoba pentru filmul Stage Fright (1950) regizat de Hitchcock. Marlene, o celebritate mondială în acel moment, era îndrăgostită de creațiile Dior. Preferința pentru haine cu aspect masculin și caracterul puternic al lui Dietrich au fost surse de inspirație pentru colecția de primăvară-vară din 2023 semnată de Maria Grazia Chiuri. 

 

Madelief Hohé: „Costumele Mariei Grazia oferă multă libertate de mișcare, spre deosebire de creațiile anilor ʼ50, în care nu te puteai mișca prea mult. Sigur că se potriveau acelor timpuri, dar acum căutăm altceva. Un designer se uită și la ce vor femeile din ziua de azi. Totuși unele creații rămân Dior, în sensul că Maria Grazia le oferă mai multă flexibilitate, dar păstrează fusta neagră cu bluza albă, iconice pentru prima colecție Dior, The New Look, din 1947.”


 

The New Look, Christian Dior, 1947. © Association Willy Maywald/ADAGP, Paris, 2024


A new look (o altă imagine/viziune) este titlul ales pentru expoziția de la Haga, care, la fel ca Dior în lumea modei se diferențiază de alte expoziții Dior organizate în lume de-a lungul timpului.

 

 

Notă:

Kunstmuseum Den Haag are o colecție importantă de obiecte de modă. A fost punctul de plecare pentru această expoziție, în care se regăsesc peste 200 de creații ale Casei Dior. Cele mai multe vin din colecția muzeului, 50 direct de la Dior, iar restul din alte colecții muzeale.

 

Autor: Claudia Marcu

Editare: Mihaela Niță 

Comentarii

Postări populare