Marina Abramović, bunica artei de tip performance
Marina Abramović, The Artist Is Present, 2010, Muzeul de Artă Modernă din New York. Prin amabilitatea Marina Abramović Archives. © Marina Abramović. Credit foto: Marco Anelli
„Constantin Brâncuși a spus că nu e
important ce fel de artă faci, ce material alegi. Importantă este starea ta de
spirit. Iar performance art (arta de tip performance, n. red.) este exact
despre starea de spirit. Trebuie să fii prezent aici și acum, altfel pierzi
momentul. Folosesc ce a zis Brâncuși ca să explic arta mea.”
Așa mi-a mărturisit Marina Abramović
la întâlnirea cu presa de dinaintea deschiderii expoziției de la Muzeul
Stedelijk din Amsterdam, o expoziție retrospectivă care acoperă 55 de ani de
carieră artistică, timp în care Abramović a reușit să facă din performance o
artă mainstream.
Dar ce este un performance? „Câți
artiști, atâtea definiții”, spunea chiar Abramović într-un discurs TED în urmă
cu aproape zece ani. Propria ei definiție sună cam așa: „Performance-ul este o
construcție mentală și fizică realizată de interpret într-un anumit spațiu și
interval de timp, în faţa publicului. Se naște astfel un dialog energetic.
Publicul și interpretul devin deopotrivă autorii performance-ului. Este o mare
diferență între teatru și performance. La teatru cuțitul nu e chiar cuțit, iar
sângele e ketchup. În performance sângele este material, iar lama de ras și cuțitul sunt instrumente. Totul este despre a fi acolo în timp real. Și pentru
performance nu poți să faci repetiții.”
Când te uiți la tot ce a creat
Abramović în cei 55 de ani, nici nu îți vine să crezi că a început de fapt cu
pictura, când avea 14 ani. Corpul ei a devenit mai târziu material artistic,
căruia i-a testat limitele de-a lungul timpului.
„S-a remarcat printr-un radicalism
extraordinar”, spune criticul de artă Maria Rus Bojan. „Este printre pionierele
artei de tip performance și cu siguranță a fost prima artistă din estul Europei
care a reușit să se impună și să lase o amprentă masivă asupra unei noi
discipline.” Durerea în forme diferite este un vector principal în opera
Marinei Abramović.
La 28 de ani, într-un performance în Napoli care a durat șase ore – Rhythm 0 –, a invitat publicul să folosească 72 de obiecte pe corpul ei. Unele puteau să producă plăcere, ca de exemplu o carte sau o floare, dar erau și multe care au produs durere: cuțit, foarfecă, lanțuri, un revolver, un glonț.
Fig. 2 – Marina
Abramović, Rhythm 0, 1974.
Credit foto: Claudia Marcu
Aproape 40 de ani mai târziu a
renunțat la această violenţă fizică și a trecut la o provocare psihologică. În The Artist Is Present (artistul e
prezent) a stat pe un scaun câte opt ore pe zi, timp de trei luni. Pe scaunul
din faţa ei se așeza câte un vizitator pe care Abramović îl privea direct în
ochi. Mii de oameni au stat ore la coadă la Muzeul de Artă Modernă din New York
pentru un minut extrem de emoțional cu artista. Celor care afirmă că arta ei a
devenit mai blândă, Abramović le spune: „E ridicol. Încearcă să stai opt ore
fără să te miști, să vezi ce se întâmplă, să vezi cât este de dificil”.
Născută în Belgrad, în fosta
Iugoslavie, Abramović a ajuns în Amsterdam în anii ’70. Trecerea de la
restricții totale la libertate absolută a fost un șoc pentru ea. „Am venit din
comunism, unde totul era interzis. Acolo eram mereu oaia neagră și toată lumea
era împotriva mea. Ca să pot să lucrez, trebuia să sparg multe bariere. Ajunsă
în Amsterdam, am dat de o altă problemă: totul era liber. Nudul nu era ceva
deosebit, toată lumea era dezbrăcată în Piața Dam. Dintr-o dată m-am aflat
într-un fel de paradis, în special pentru arta de tip performance.”
În expoziția care s-a deschis pe 16
martie la Amsterdam se regăsesc multe dintre lucrările ei realizate în cei
peste 25 de ani în care orașul i-a fost casă. Primul performance pe care l-a
avut în Amsterdam a fost schimbul de roluri cu o prostituată din cartierul
felinarelor roșii: Abramović a devenit prostituata din fereastră, iar
prostituata artista din muzeu. „A fost o experiență foarte profundă pentru
amândouă”, spune Abramović, care nici până astăzi nu înțelege cum este posibil
să separi emoțiile de corp într-un mod atât de rațional.
Nu lipsesc de la această expoziție nici performance-urile cu fostul său partener, artistul de origine germană Ulay, pe care l-a întâlnit în Amsterdam și care pentru Abramović a însemnat foarte mult. Performance-urile lor sunt bazate pe dragoste și încredere reciprocă (fig. 3).
Fig. 3 –
Ulay/Abramović, Rest Energy,
1980. Rosc ’80, Dublin. Prin amabilitatea Marina Abramović Archives. Credit
foto: Claudia Marcu
Cei doi au făcut istorie, spune Maria
Rus Bojan, și amândoi au reușit după despărțire să depășească granițele acestei
colaborări. Inclusiv despărțirea lor, în 1988, a fost un performance în sine:
și-au dat mâna la mijlocul Zidului Chinezesc, unde au ajuns mergând unul spre
celălalt din direcții opuse.
În Imponderabilia, un performance realizat de Abramović și Ulay în
1977, cei doi sunt înlocuiți în actuala expoziție din Amsterdam de doi actori.
Inițial, vizitatorul nu avea cum să ajungă dintr-o sală în alta decât trecând
prin spațiul îngust dintre Abramović și Ulay, care erau complet dezbrăcați și
formau o ușă simbolică de intrare în muzeu (fig. 4).
Fig. 4 – Ulay/Abramović, Imponderabilia, 1977, Galleria Comunale d’Arte Moderna, Bologna. Prin amabilitatea Marina Abramović Archives. © Ulay/Abramović
În Amsterdam, Abramović vorbește un
„compromis sănătos”, după cum l-a numit: publicul poate să aleagă pasajul
îngust dintre cei doi actori sau o trecere tradițională, fără confruntarea cu
trupurile goale. În același discurs TED, Abramović spune: „Toate ființele umane
se tem de lucruri foarte simple. Ne e teamă de suferință, de durere, de
mortalitate. Ceea ce fac eu este să pun în scenă, în faţa publicului, astfel de
frici. Folosesc energia publicului și cu această energie îmi forțez corpul
să-și depășească limitele. Așa mă eliberez de aceste frici. Și devin oglinda
voastră: dacă eu pot să fac asta pentru mine, puteți și voi să o faceți pentru
voi”.
La 77 de ani, Abramović declară că este mai fericită ca niciodată. La 23 de ani era gata să moară pentru artă. Astăzi, spune că 103 ani, cât a trăit bunica ei, sunt prea puţini. „Anul trecut am avut o embolie, era să mor”, mărturisește Abramović. S-a întrebat atunci ce înseamnă să mori. A creat un portal luminos, care deschide expoziția de la Amsterdam (fig. 5): „Moartea nu înseamnă întuneric, moartea înseamnă lumină. Prin acest portal simbolic intri într-o altă dimensiune, cea a expoziției”.
Fig. 5 –
Instalația luminoasă a expoziției Marina
Abramović, Muzeul Stedelijk, Amsterdam, 2024. Credit foto: Peter Tijhuis
Spiritualismul nu lipsește din
lucrările ei. De altfel, Abramović a fost marcată de scrierile lui Mircea
Eliade despre istoria religiilor. În catalogul care însoțește expoziția, Andrea
Tarsia, curator al Academiei Regale de Arte de la Londra (prima instituție care
a găzduit această expoziție a Marinei Abramović) menționează influența ideilor
despre sacru, știință și conștiință umană propagate de Eliade, „care au ajutat
vestul să conștientizeze moduri alternative de gândire și subiectivitate”.
La finalul întâlnirii cu presa, Marina Abramović a ținut să aibă ultimul cuvânt, cu un citat din Gandhi: „Mi se potrivește perfect. Gandhi a zis: «Mai întâi m-au ignorat, apoi au râs de mine, apoi s-au luptat cu mine, după care am învins»”.
Notă:
Maria Rus Bojan. Credit foto: Cristian Călin
Maria Rus Bojan este critic de artă și curator. În 2015, filiala olandeză a Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (AICA) i-a acordat premiul AICA pentru volumul Whispers: Ulay on Ulay, semnat împreună cu Alessandro Cassin.
Ilustrata din Amsterdam se poate asculta pe pagina Radio Romania Cultural.
Expoziția se poate vizita până pe 14 iulie 2024.
Ascultați Ilustrata din Amsterdam în fiecare zi de luni în
emisiunea Orașul Vorbește la Radio România Cultural.
Autor: Claudia Marcu
Editare: Mihaela Niţă
Comentarii
Trimiteți un comentariu